RSS

Arhivele lunare: August 2009

The Trap ( oneshot )

Acesta e oneshot-ul sf 🙂 la care lucrez in prezent , din el nefiind scrisa decat prima parte din trei . Pe celelalte doua le voi scrie in saptamanile ce urmeaza. Nu sunt niciodata in pana de idei 🙂 Nu intentionez sa fac din scris o cariera , pentru ca si-asa e greu sa razbati in viata . Nu toti au noroc sa poata alege ceea ce vor ei sa faca.
Part 1.  Prolog : Drumul printre stele

,,   Suntem praf de stele ‘’ suna gandul unei tinere fete care se uita , pierduta , in puzderia de stele ce apareau pe hubloul imens al navei stelare . Afara parea noapte vesnica, un intuneric de necuprins, din care ieseau mii si si mii de luminite, unele stralucind mai puternic, altele abia palpaind …Nava mergea cu viteza subluminica, parca odihnindu-se si ea, la fel ca majoritatea celor pe care ii transporta.

,Suntem praf de stele , dar stelele din noi arareori isi gasesc stralucirea pe care o viseaza , fie pentru ca ard prea repede si se sting sub asuprirea propriilor trairi  , fie pentru ca ard lent si nu pot iesi din lanturile pe care si le creeaza singure … Ochii ei  caprui straluceau ca luminitele ce apareau si dispareau  din abis , parul ei negru era extensia insasi a infinitului , sufletul ardea mocnit , amintindu-si visuri trecute…

Din spate luminau neoanele si miile de beculete de la aparate si mai ales cele de la capsulele criogenice in care confratii ei isi dormeau somnul cel lung… in asteptarea unei noi vieti .Ea era ultima ramasa sa aiba grija de cei adormiti. Se afla intr-o sala mare ce aducea cu un urias spital invaluit intr-o lumina verzuie , in care zeci si zeci de capsule zaceau in ordine , numerotate si asezate unele langa celelalte , randuri.. randuri…Erau conectate prin mii si mii de tubusoare , iar in fata capsulelor strajuiau mici aparate care aratau semnele vitale si cantitatea de oxigen. In plus si numele si data la care au fost adormiti.  De ei trebuia sa aiba grija , ea avand rolul unei asistente medicale care sa ii monitorizeze in timpul lungului somn  . Mai multi robotei ajutau la curatenie si tot restul de munci usoare.

Cufundata in labirintul propriilor ganduri , in timp ce contempla privelistea nesfarsita , tanara se auzi strigata de o voce impersonala , care pendula intre a unui barbat si a unei femei, o voce androgina, nici prea dura , dar nici moale. Era vocea generata  pentru computerul principal al navei, care avea grija de ceea ce era mai important : mentinerea energiei si a functiilor vitale ale Adormitilor. HYPNOS. Robotii si nanobotii se ocupau cu intretinerea navei, in special a fuzelajului.
,,   – La ce te gandeai , Reira ? Te-am vazut cam abatuta azi.
-E ceva in neregula? ‘’

Vocea  computerizata o trezi din visarea adinca in care cazuse contempland universul nemarginit si propriul suflet . Tanara intoarse capul in directia de unde venea vocea , lumina verzuie dezvaluind un chip placut , cu trasaturi delicate , tipice unei femei de 25 de ani .
Raspunse incet, glasul cristalin rasunand in incaperea vasta:
– Nu, HYPNOS, doar ma gandeam la ceva anume . Nu e nimic in neregula cu Adormitii. Doar reflectam. Ce zi e azi ? Le-am pierdut sirul…Vazand numai noapte …

– 22 decembrie 2123 dupa calendarul Terrei. Pe Terra deja e iarna. Am parasit Terra de 5 ani , adauga vocea misterioasa.

– Multumesc , spuse tanara intristata, si se apuca sa controleze iar capsulele semenilor sai , plecati de pe planeta natala sperand o viata mai buna in spatiu , pe o alta planeta … Cautand sa fuga de ceea ce au distrus cu propriile lor actiuni , oamenii iesisera in spatiu … Aceasta era misiunea oamenilor care isi aflau  drumul prin stele …

Mainile ei alunecau alene pe suprafata  capsulei , parca mangaind prin sticla , chipul unei femei de varsta ei , la care se uita cu mila …Nu isi traia viata , doar dormea … Dar viata in spatiul asta inchis e oare o viata care sa merite traita ?

Din spate se auzi glasul artificial al  unui android, infatisand un tanar cu parul alb . lung, si ochi albastri , ce purta un costum alburiu , cu o croiala simpla si delicata , la fel ca si al fetei . Era un material usor, si moale, asemanator panzei de in.  Pielea sa parea insa naturala, era cel mai bun model aparut, creat special pentru aceasta misiune. Era conectat wireless la computerul central si mereu in tema cu orice se intampla. Insa avea constiinta proprie, ce nu apartinea IA -ului navei spatiale.

– As sugera sa te odihnesti , spuse tanarul . Te-ai obosit si vad ca oricum nu te simti bine. Te-am observat de dimineata si nu stiu ce se intampla cu tine. Tonul nu era poruncitor, nici  agresiv.

Intorcandu-se brusc  spre robot, Reira adauga cu calm, privindu-l in ochi . Insa privirea ii deveni tot mai intunecata si neguroasa.

– Poate ai dreptate … Intai sa termin aici si apoi am sa ma odihnesc putin,  HYPNOS. Nu pot lasa treaba nefacuta. Nu mai am mult.

– Bine, fie cum vrei tu ., zise androidul . Dar dupa aceea te vei retrage in camera de recreere, unde iti voi da ceva sa te linistesti. Apoi vreau sa discut cu tine. Imi dau seama ca te framanta ceva. Si ma intriga. Nu vreau ca IA -ul navei sa te considere un pericol pentru misiunea pentru care a fost programata.
Chipul tinerei se innegura si mai mult , prefigurand aparitia unei grimase . Furie.

– Asa cum li s-a intamplat si celorlalti doi care au fost cu mine in grupa aleasa pentru monitorizare ? , zise tanara vizibil infuriata , voind sa il dea la o parte cu mainile , sa nu se apropie de ea . Respingerea il suparase vizibil si pe android.

Cu grija , ii apuca bratele fetei , fara sa o raneasca si i se adresa putin cam poruncitor :
– Te duc chiar acum sa te odihnesti. Nu te gandesti deloc la ceilalti ? Nu te gandesti la datoria ta ? Daca ar fi dupa mine, te -as expulza in spatiu imediat . Dar stiu ca tu nu ai innebunit …ca ceilalti doi. Vreau sa te ajut. Cu o mana, scoase dintr-un buzunar o seringa micuta, ce continea un somnifer ..

Tragand-o pe Reira langa el, tanarul ii sopti la ureche, evitandu-i ochii speriati :
– Iarta-ma …o sa te simti mai bine dupa ce o sa dormi putin si te vei linisti… Nu iti face griji, esti in siguranta. Somniferul isi va face repede efectul… Dormi, Reira… dormi.

 
Scrie un comentariu

Scris de pe August 8, 2009 în Writings

 

Cuvantul lui Isis catre Osiris

Acesta e un oneshot facut de mine acum catva timp , postat pe un forum unde am acelasi nickname ca si pe blog . O saptamana intreaga ideea a staruit in creierul meu , pana am reusit sa o transpun , voisem sa -mi exprim sentimentele pentru cineva si nu reuseam. Nici pana azi nu am aflat daca a ajuns sau nu unde trebuie incercarea mea…Too childish si neslefuit :).Dar asa sunt inimile tinere si neexperimentate.

Cuvantul lui Isis catre Osiris
Invesmantat in panzele rosii ca florile de mac dintre liniile de cale ferata, ce se leagana alene sub adierea calda a vantului, Soarele se urca in barca vesniciei, pictand mica gara de tara in culoarea marului copt, rosiatic. Cele din urma raze rosiatice se revarsa, mangaiere dulce pentru pamantul asuprit peste zi. Barca de eter il trece incet, incet, in imparatia intunericului, unde salasuiesc umbrele … In suflete se trezesc umbrele alungate din taramul mortilor .. ce-si fac cuib in oamenii plini de amaraciune . In fiecare e o umbra,chiar si-n mine si-n tine si-n toti

Nemiscare e cuvantul de ordine.. Nimic nu misca in jurul meu, cand stau pe unul din scaunele de pe peron asteptand trenul de seara.. Nici in sala de asteptare nu e nimeni.. Din cand in cand, ca si cum m-ar privi curios, un caine negru imi tot da tarcoale.. Se uita , se uita si pleaca intr-un coltisor mai umbros. Dar tot ma priveste .. parca ar fi asteptand ceva anume..Evit sa ii intalnesc privirea si imi opresc ochii asupra campuletelor de mac. E bine totusi ca adie vantul si nu mai e atat de sufocant .. Peisajul se va intuneca si e ultima mea sansa de a mai desena ceva pe carnet. Desenez, dar si scriu .. Desenez tot ce n-au vazut ochii mei si tot ceea ce vor sa vada…

Astept trenul in fata campuletelor de mac… Nu ajunge pana la mine mireasma lor , adormitoare. Se spune ca daca adormi intr-un camp de mac nu te mai trezesti… niciodata. Da..sunt un drog….Si iubirea e un drog .. Insa pe cata vreme adormi in lanul de mac ca anesteziat .. cand iubesti , visezi , dar fara anestezie.. Visezi si in acelasi timp traiesti totul pe viu . Durerea e cu atat mai adanca cu cat nu mai discerni intre vis si realitate., cu cat te lasi furat de sentiment si nu-ti mai pasa de nimic. Ci  vrei sa stii doar de tine si de cel pe care -l iubesti , ii oferi tot , sperand sa primesti la fel..

Umbra mea duce enorm de multe in spate… n-am dat la fel pe cat am primit..nu sunt asa cum as vrea sa fiu si nu stiu cum as putea sa ma schimb.. Am multe de ce-uri in minte …Daca oamenii au capacitatea de a crea.. De ce nu se pot recrea, avand la baza fiinta prezenta, intr-o alta forma ? De ce nu isi pot transforma esenta interioara.. ?  De ce nu pot fi altfel ,de ce nu pot sacrifica ceva pentru altcineva.. ? Am vrut sa ma schimb pentru cineva si nu am reusit .. De ce..de ce nu pot ?  Iubirea ar trebui sa fie un motiv bun sa vrei sa te schimbi… Imi vine sa strig .. cateodata ma cuprinde disperarea.. Da, pentru ca in afara de iubire, iti trebuie experienta… Eu sunt o pasare cantatoare care nu isi cunoaste glasul si poate nu o va face niciodata.  Dar port in suflet pe cineva cu ochii la fel de adanci ,  cer de seara, incununat cu stele..

Trebuie sa pornesc pe un drum nou, pentru cineva foarte drag mie… Trebuie sa plec din gara sau risc sa raman acolo toata viata. Cand va veni acel tren, sper sa ma ia de mana… sper sa imi dea mana sa blanda si calda pe care o astept.. si la randul meu , s-o pot prinde si sa o contopesc intr-a lui..  Isis l-a ajutat pe Osiris…. Dar azi , Isis este cea ajutata.. Pentru el, trebuie sa reusesc… Pentru trenul vietii nu -ti trebuie bilet. Caci nu asteapta pe nimeni.. Si nu vreau sa adorm intr-un lan cu flori de mac. Ci vreau sa vad acei ochi care ma tulbura atat…


 
2 comentarii

Scris de pe August 8, 2009 în Writings