RSS

Sunete inchipuite

Dupa multa chibzuiala, am hotarat sa va impartasesc cateva lucruri  despre boala de care sufar. Simplul diagnostic de Hipoacuzie neurosenzoriala severa nu va va spune mai  nimic. Este o boala care nu doare , nu se raspandeste in corp precum cancerul , dar care nu poate fi vindecata pe deplin niciodata si voi trai cu ea toata viata. Singurul tratament care exista , in cazul meu este sa port aparate pe ambele urechi. Cohleea imi este afectata la ambele urechi.

De ce ? Pentru ca aud totusi.  Daca nu as fi auzit deloc ,poate  mi s-ar fi putut face transplant.  Dar e improbabil ca asta sa se fi putut intampla la inceputul anilor 90 cand societatea abia isi revenea dupa revolutie.Plus, la vremea aceea era foarte scump , iar parintii mei nu si-ar fi permis oricum.  Aud, dar cu mult sub nivelul la care mai poti purta o conversatie cu mine. Te aud si fara aparate , dar nu te pot intelege. Ca sa pot duce o viata normala trebuie sa port ambele aparate in fiecare zi. Si depind de niste baterii mici , mai mari decat cele de ceas, dar tot cam la fel.Functioneaza pe acelasi principiu. Zinc si aer.

Practic, bateriile acelea imi dau viata. Nu sunt scumpe, dar nu tin mai mult de 3-4 sapt. Depinde cat de mult folosesc aparatul. Apoi le schimb si tot asa…Un robotel si nimic mai mult.

Cand a inceput ? Inca din primele momentre ale vietii mele. Moasa de la vremea aceea mi-a taiat canalul ombilical prea scurt si l-a cusut pe interior, prin piele. Firele nu s-au resorbit, ceea ce imi cauza dureri groaznice. Mama spune adesea ca nu puteam adormi, ca am petrecut primii ani pe aceasta lume intr-un plans  continuu. Fireste ca nu ma puteam ghemui, nu ma puteam linisti . Un pui de om nu poate spune ce -l doare pentru ca nu are aparatul fonator suficient dezvoltat.Plansetul, tipatul, astea sunt vocile lui. Asta , in timp, mi-a slabit mult nervul auditiv. La sase luni , pe chip aveam deja vinetele si cearcane groaznice. Firele au iesit la iveala tot in acel moment. Abia atunci mi-au dat cu putin nitrat de argint. Dar raul fusese deja facut.

La trei ani m-au diagnosticat oficial si mi-au luat primul aparat, pe urechea dreapta. Nu era digital si foarte performant.De ce primul ?  De ce nu primele ? Pentru ca la vremea aceea, medicii credeau ca eu aud doar cu o singura ureche.

Am fost si la logoped pentru ca eram foarte timida si nu ma deschideam uosr oricui. Nu comunicam .

Scurgerea timpului nu  a fost usoara . M-am luptat mult cu indiferenta celor din jur si cu neaccetaptarea. Pentru ca nu aud bine, nu pot decoda mesajele audio foarte repede,necesita atentie si timp. Nu puteam sa fac sport ca sa nu intre aparatul in contact cu transpiratia si sa se strice. Deci nu puteam sa ma joc  cu ceilalti copii si eram lasata mereu in clasa , singuram intr-o clasa goala. Mai mult decat atat eram mereu chemata ultima la premierea de sfarsit de an scolar  in clasele mici , desi aveam rezultate foarte bune! Impresia generala era oricum ca  eu nu pot sa fac absolut nimic, ca sunt incapabila si nu pot face mare lucru in viata.

Camd am descoperit singura ca aud si cu cealalta ureche , foarte putin, m-au dus la spital. Medicii romani au zis ca mint si ca mama e nebuna. Dar eu stiam sigur ca aud. Cu ajutorul unei matusi din Arad, am ajuns in Ungaria, acolo mi-au facut teste si au dovedit ca nu minteam si ca auzeam si cu acea ureche. Mi-au luat si cel de-al doilea aparat.

Cativa ani mai tarziu , mama a auzit ca acupunctura ar ajuta in recuperarea auzului. A zis sa incercam . O vara intreaga, in trei serii , am suportat sedinte de acupunctura extrem de dureroase . Sute de ace per serie  Iarna am facut pneumonie si am pierdut tot progresul.

La bacalaureat si la capacitate s-a vazut cat de mult am muncit. Mult. Am descoperit lumea citind. Nu relationand cu ceilalti. De mica am fost constienta de rautatea lor .

Traiesc o viata plina de restrictii. Nu sunt acceptata de cei din jur pentru ca au impresia , inca, ca nu sunt buna de nimic.

Anunțuri
 

2 răspunsuri la „Sunete inchipuite

  1. Alexandra

    August 12, 2010 at 4:46 pm

    Acele lor! Trist.

     
  2. shiodora

    August 15, 2010 at 9:37 am

    Da, acele dor… La primele sedinte de acupunctura a fost enorm de greu , mai ales ca nu eram obisnuita si mi s-a parut inspaimantator. Mai erau cativa tot asa incepatori , si cei care se obisnuisera mai gemeau… Erau si copii mici care mai plangeau… Asta a fost acum cativa ani .
    Trebuia sa am ace si la cele 2 nari si in spatele urechilor, dar nu m-am putut obisnui si nu mi-au mai pus.
    Eu am facut serii a cate 10 zile, pe timpul verii. 10 zile la tratament, 2 saptamani acasa. La sfarsitul fiecareei serii si la inceputul alteia , o intrebam pe mama: „Cand mergem acasa?? „

     

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: